Home » D:News » Cum scapi de o mâncărime când nu ai voie să te scarpini: metoda prin care îţi păcăleşti creierul

Cum scapi de o mâncărime când nu ai voie să te scarpini: metoda prin care îţi păcăleşti creierul

Publicat: 29.01.2014
Data viitoare când încerci să te abţii din a te scărpina într-un loc în care eşti iritat, soluţia ar fi să te uiţi în oglindă, spun oamenii de ştiinţă.

Cercetătorii germani au descoperit că putem păcăli uşor creierul să creadă că mâncărimea apare pe mâna opusă atunci când ne uităm în oglindă. 

Christoph Helmchen şi colegii lui de la Universitatea Lübeck, din Germania, au descoperit că oamenii pot simţi că dispare mâncărimea atunci când, uitându-se în oglindă se scărpinau pe mâna opusă decât cea care era iritată. 

În urma studiului s-a constatat că deşi efectul s-a dovedit a fi eficient doar în proporţie de 25%, comparativ cu scărpinatul în zona unde se manifesta mâncărimea, acţiunea aducea totuşi o senzaţie de relaxare. 

„În ambele experimente, scărpinatul pe braţul în care nu se simţea senzaţia de mâncărime a atenuat intensitatea senzaţiei de mâncărime percepută, atunci când indivizii se uitau în oglindă”, au concluzionat oamenii de ştiinţă. 

„Acest efect ar putea fi cauzat din cauza unei congruenţe perceptuale intersenzoriale, iluzorii şi trecătoare ale unor semnale vizuale, tactile şi pruriceptive. Scărpinatul în oglindă ar putea sigura un tratament alternativ pentru a reduce percepţia senzaţiei de mâncărime 

în cazul bolilor de piele localizate cu prurit persistent. Această tactică ar putea avea un impact clinic semnificativ pentru că ar proteja pielea afectată”, au mai notat specialiştii. 

În studiu, oamenii de ştiinţă au injectat în antebraţul drept al 26 de voluntari de sex masculin histamină, o substanţă chimică care provoacă senzaţie de mâncărime. 

Deoarece injecţia crează un punct roşu, specialiştii le-au pictat subiecţilor un punct similar şi pe celălalt braţ. 

Iniţial, unul dintre cercetători a scărpinat fiecare braţ al participanţilor. Aşa cum era de aşteptat, scărpinatul antebraţului drept, unde fusese injectată histamina, aducea confort, pe când scărpinatul celuilalt antebraţ nu îi ajuta pe subiecţi. 

Apoi, oamenii de ştiinţă au aşezat o oglindă verticală în faţa fiecărui braţ drept, împiedicându-i pe subiecţi să îşi mai davă braţul injectat cu histamină. În acest fel, oglinda reflecta tot braţul stâng, cel care nu era afectat de senzaţia de mâncărime.  

Voluntarilor li s-a cerut să se uite doar la braţul care se reflecta în oglindă, în timp ce un specialist le scărpina iar ambele braţe. De această dată, participanţii s-au simţit uşuraţi atunci când le-a fost scărpinat braţul neafectat de histamină. 

Deşi efectul a fost relativ slab (senzaţia de uşurare redată de scărpinatul în oglindă fiind de doar 25% comparativ cu uşurarea obţinută atunci când era scărpinat chiar braţul afectat de mâncărime), studiul a indicat că semnalele vizuale din creier pot depăşi mesajele trimise de corp, atât timp cât există o neconcordanţă între ele.

Sursa: Daily Mail
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor